What would you like to find?

UNDE TRUPUL, MINTEA ȘI SUFLETUL SE CONTOPESC

Yoga

În zilele noastre, yoga este o practică recunoscută pentru posturile sale (asane) care implică forță musculară, flexibilitate, echilibru și respirația conștientă. Însă mai mult decât atât yoga este o practică străveche completă ce unește trupul cu mintea și sufletul. Dacă dorești, yoga poate fi și o filosofie, însă asta depinde mult de cât de departe vrei să mergi cu definirea acestui concept de exerciții dezvoltate de-a lungul a cel puțin 5000 de ani.

Pe lângă faptul că arde calorii, yoga este o practică care ajută la dezvoltarea unui corp puternic și flexibil, în conjunctura unei minți calme, liniștite, educate, rezistente și răbdătoare.

Încă de demult yogi (practicanți bărbați) și yogini (practicantele femei) au observat că mișcarea trupului într-un mod conștient, în care există un echilibru între efort și relaxare, duce la calmarea minții, limpezirea acesteia și în consecință la o practică meditativă mai bună. Din acest motiv, de cele mai multe ori, o practică de yoga include și o parte de meditație la finalul ședinței.

Cui se adresează?

Spre deosebire de preconcepțiile pe care mulți europeni le au însușit despre practica aceasta, yoga se adresează absolut oricărei persoane care își dorește să facă o mișcare echilibrată și o minte limpede. Scopul practicii nu este de a efectua poziții cât mai extravagante, nici de a ne răni trupul prin febră musculară sau întinderi. Scopul practicii este de a găsi în fiecare asană un echilibru. Echilibru care are în vizor găsirea unei poziții sau variații care să ne ducă la limita zonei noastre de confort, dar fără a o depăși, găsind un mod confortabil, dar atât de solicitant cât ne permitem.

Yoga nu se adresează nicidecum doar femeilor, cum sunt tentați să creadă mulți. Nici doar gimnaștilor, balerinilor, acrobaților, tinerilor, oamenilor sănătoși sau oamenilor bolnavi . Yoga este pentru absolut oricine, inclusiv pentru mămici, femei însărcinate sau persoanelor cu anumite patologii.

Experiența

Experiența nu este o necesitate pentru a te prezenta pe saltea, nici abilitățile tale fizice. Cu toții începem de undeva și cele mai importante aspecte sunt: să faci asta pentru tine, să nu te compari cu nimeni altcineva din sală și să te bucuri de călătoria pe care o ai în interiorul corpului tău. De asemenea e foarte important să nu simți durere și disconfort foarte mare în timpul niciunei asane. Dacă simți să ieși din poziție, doar fă-o, ascultă-ți corpul.

Beneficile Yoga

Relaxare musculară
Calm mintal
Pace interioară
Creșterea nivelului de energie